In localitatea Nădrag, care a fost declarata zona defavorizata, din anul 1999 funcţionează un Centru de Zi pentru copii proveniţi din familii cu situaţie financiara precara, sau familii dezorganizate, fără a se tine cont de etnie, sau apartenenţa religioasa.
Centrul de zi a fost înfiinţat ca urmare a nevoii copiilor nu doar de o masa calda pe zi, ci si de un mediu potrivit in vederea dezvoltării aptitudinilor şcolare. Acest lucru vine in sprijinul prevenirii abandonului şcolar, care a crescut simţitor in ultima perioada.
Abandonul şcolar si gradul ridicat de sărăcie a familiilor din aceasta zona sunt principalele motive pentru care centrul de la Nădrag a luat fiinţă.
Pe lângă constatarea nevoilor populaţiei din zona, de ordin material, educativ si social, un alt lucru care ne-a determinat sa iniţiem acest proiect, a fost si numărul mare de solicitări din partea locuitorilor, pentru ajutor material, financiar si moral in vederea continuării studiilor pe parcursul învăţământului obligatoriu.
Pentru ca copiii proveniţi din familiile sărace sa aibă aceleaşi şanse cu ceilalţi, sa nu fie marginalizaţi social, s-au dezvoltat diferite programe. Aceasta determina creşterea capacitaţii copiilor de adaptare la mediu, ceea ce duce la o mai buna integrare a lor in colectivitate.
Centrul de zi pentru copii Nădrag
Persoana de contact: Hutanu Dochita
Str. Grădiniţei nr. 3 Timiş
Tel. 0256/328580
.
|